Romania paralela

S-a mai dus o sesiune de votare. Prima, dintre cele de dupa 89, care a “angajat” primari si consilieri intr-un singur tur. Fara repetitii, fara transfer de voturi, fara “masacru si dosare” intre tururi – alegerile locale din acest an s-au vrut (ca de multe ori pana acum) un “model” de corectitudine si siguranta!
Din pacate, pentru mine, alegerile din acest an, au certificat ceva ce am simtit de ani buni – Romania s-a “paralelizat”.
In 1996, la primele alegeri la care am avut voie sa votez, am simtit o energie extraordinara. Societatea se coagula in jurul tinerilor. Toti doream schimbarea. Nu votam negativ, ci voiam sa contribuim (prin votul nostru) la reformarea unei Romanii anchilozate. Simteam cum rescriem istoria, cum putem face un pas decisiv pentru a intoarce tara pe o cale buna, valida.
Mi-aduc aminte cu cat aplomb am asteptat ziua alegerilor. Discutam si dezbateam toate gesturile candidatilor. Incercam sa aflam permanent ultimele vesti (cu mijloacele de atunci) si (aproape ca) racneam victoriosi cand “sondajele” anuntau victoria Conventiei… Si toate acestea in conditiile unei varste (16 ani) la care constiinta civica nu are o influenta atat de puternica. Eram toti canalizati pe optiunea schimbarii, pe (ceea ce credeam ca inseamna) democratie!

16 ani mai tarziu si (nici nu mai stiu exact) cate tururi de scrutin, sentimentul a palit total. Esecul vestitei CDR, urmata de lipsa unei solutii viabile a determinat voturi negative in cascada. Am votat “IMPOTRIVA” nu “PENTRU”.
Si, treptat, generatia din care fac parte, (simt eu) a creat o Romanie paralela. Ne uitam cu amaraciune la circul politic si incercam sa ne vedem de treaba. Cei care nu am parasit inca tara si care mai avem o speranta, luptam pe un front care pare pierdut. Luam act de alegeri si rezultate si apoi ne gandim cum vom putea continua proiectele reale pe care le am inceput.
Aproape ca nu ne mai mira cand presedintele apare la TV si hahaie satisfacut, anuntand ca tara are nevoie “de ospatari si mecanici” nu de persoane cu studii superioare. Nu mai avem nici un soc cand candidatul “independent” la primarie se intoarce (in direct) catre o persoana din staff si ii spune senin ” Ce e domne’? Sunt inchis la pantaloni deci e bine…?!?”.  Nu mai oftam cand parlamentarul cu cele mai multe absente din parlament va fi (probabil) urmatorul presedinte al Romaniei. Nici macar nu mai clipim cand vedem ca (pentru a nu stiu cata oara), ura a determinat rezultatul unor alegeri, lasand iarasi puterea fara opozitie si omorand ultima idee de democratie.
Parca suntem intr-o Romanie paralela. Ei isi vad de treaba lor (cascaval, cearta, circ..), noi de a noastra.Ei apeleaza la noi cand au nevoie de bani si voturi, in rest “ciocu mic” – noi suntem la putere si conducem. Au pretentia de “lume a lor” dar vor si intr-a noastra. Ce e al lor e doar al lor. Ce e al nostru e si al lor. Se numesc – foarte pompos – clasa politica cand, de cele mai multe ori, nu demonstreaza nici un fel de clasa.

Si atunci, ce facem? Mergem asa paralelizati si parazitati de cei pe care (nu) ii alegem de fiecare data?
Ma tot gandesc la un raspuns viabil si direct. O fiinta apropiata imi sopteste “Plecam pe alte meleaguri?”. Dar nu ar insemna sa tradez liceanul care, acum 16 ani, credea in schimbare? Nu ar insemna sa cedez, sa dezertez?
Nu stiu! Mi-e foarte greu in acest moment sa mi scot din minte tot circul asta politic de care nu mai scapam. Poate ar trebui sa luam initiativa…Noi, cei care, manati de o energie pe care nu am mai vazut o la nicio alta sesiune de alegeri, am mers la vot in 1996. Noi cei care nu avem anchilozarea, minciuna si fariseismul in sange. NOI cei care gandim si care ne temem pentru familie, viata si tara.

Dar despre acest subiect, vom tot vorbi de acum inainte. E timpul!