Sunt credincios de felul meu. Si daca, pana la varsta asta, nu am renuntat (sa Cred!), ma indoiesc totusi ca o voi face de acum incolo. Totusi, vad ca nu exista moment/ora/zi sa nu imi apar Credinta. Desi e a mea si (cred eu) nu a deranjat sau nu a afectat pe nimeni, multi o vor distrusa sau macar zdruncinata si trimisa la plimbare. Baietii aia cretini cu palarii de soare si fire atasate de corp vor sa ma trimita in alta lume…doar pentru ca nu Cred in ce Cred ei. Nu-si pun niciun moment problema ca ei nu prea Cred in nimic si sunt doar rotitele unui sistem agresiv…

Aseara, venind dinspre Piata Victoriei, discutam cu sotia mea despre manifestatie, evenimente, revendicari etc. – subiectele “fierbinti” din aceste zile. La un moment dat, in valtoarea argumentelor, mi-a pus o intrebare incuietoare – “Noi ce lume ii lasam lui Bubu?”. Bubu e numele de alint al fetitei noastre. Are aproape 3 ani. E la momentul in care “lumea” ei abia incepe sa se construiasca, sa-si puna “fundatiile”. Iar contributia mea, a noastra (ca parinti), a tuturor celor din jur (semeni, co-locatari, concetateni) este una decisiva. Noi suntem cei care ii putem bloca pe toti “Bubu” din jurul nostru sau, dimpotriva, ii putem ajuta sa-si gaseasca drumul corect, intr-o lume normala. Iar,…

Dupa ani si ani de zile, a sosit si acel moment. Au fost ani in care m-am luptat (de cele mai multe ori fara succes), dar am inghitit “broasca” si, pana la urma, am ramas pe “metereze”. Am ramas aici desi erau destule ‘voci’ (in si in afara capului meu) care imi ziceau sa-mi iau talpasita. Sa ma duc undeva unde bunul simt nu a apus, unde normalitatea e…(mai) normala, unde dezamagirile nu frizeaza urma de constiinta pe care lumea asta o mai are. Sa nu ma uit in urma, sa mi inghit sentimentul de dezradacinare si sa vad partea plina a paharului: nervii si sanatatea mea nu vor mai…