Ma intreb cat timp o sa mai rezist? Cat o sa mai am argumente in a demonstra ca nu merita sa fugi – din si de tara asta…? De aproape 10 ani duc o lupta acerba cu mine si cu (aproape) toti cei din jur pe tema optimismului “patriotard”. Nu vreau sa fug – nici din tara, nici de tara (in propria tara). Nu vreau sa renunt, nu vreau sa ma refugiez, nu vreau sa imbratisez vestul, estul sau mai stiu ce alte spatii geografice cu renume mai bun decat cel mioritic. Totusi… Din orice unghi as privi, oricum as intoarce-o, impresia ramane aceeasi – noi toti suntem fanii (pretentios…

Bucurestii sunt in vacanta…Orasul s-a mai de-sufocat, permitandu-si luxul unor (putine totusi) ore de liniste. Bohrmasinile “ataca” peretii si creierul vecinilor din ce in ce mai rar. Claxoanele se mai aud doar asa “de control”. Mirosurile de tocanita au disparut, iar prin geamurile termopanate nu mai primim o revarsare “fara numar, fara numar, fara numar…” de triluri manelistice indoielnice.  Pe un trotuar eliberat de sub ocupatia motorizata, la umbra unui nuc inalt si zvelt, imi permit chiar sa visez cu ochii deschisi. Ce ar fi daca:  – toti acei burtosi insotiti de consoarte boite si puradei certati cu educatia ar deveni “frate cu nisipul” pe care il polueaza acum? Le…

Din cand in cand, regulat, mai taiem o “linie” din pachetul de ani rezervat noua. “La Multi Ani”, “Sanatate…”, “Bucurii”, “Fericire” si multe alte urari – toate vin sa asezoneze un eveniment mai degraba implacabil decat aniversar. E un prilej sa vezi “AMR”-ul. Pana la ce? Pana la eliberare, ar zice unii. Pana la …simplul final, ar zice altii. Pentru mine, verificarea AMR-ului se face azi. Ce am lasat in urma? Regrete pentru ganduri din mintea de pe urma, amintiri de aur, saruturi sufocante, minciuni cusute cu ata alba si succese muncite sau, pur si simplu, norocoase.  Am adunat in bagaj dorinte nimicitoare, nervi “gastrici”, teluri de portelan si vise…

In copilaria mea, stra-bunicii aveau o vorba pentru toti cei care nu aveau “radacini” in satul lor. Le spuneau “proveniti”! Chiar daca respectivii erau de ceva ani in sat, nu erau “de-ai locului”. Nu erau (macar) la a doua generatie, nu “crescusera din batrani” acolo. Ii priveam extrem de curios spre fascinat pe toti cei stampilati cu acest apelativ. Asteptam, probabil, sa vad ceva diferit – iesit din comun. Voiam sa descopar acel “ceva” pe care noi cei cu radacini il avem iar la ei lipsea! Evident, nu am gasit nimic (spre – dezamagirea mea).Iata, insa, ca trei decade mai tarziu, am sansa sa rezolv enigma. Bucurestiul e plin de…