Cu duda in drum sau, mai bine, Drum-bun, Majestate!

Ca toti romanii in floarea varstei, am aflat despre Monarhia Romaneasca doar din cartile de istorie.

Asta nu m-a impiedicat sa regret perioada interbelica (cred ca singura noastra perioada cu adevarat de evolutie), sa cautionez decizia (sa-i zicem) controversata din zilele lui August 1944, sa injur spre rasarit (Alooo, RasPUTIN – pai si tezauru’ nostru bre’?) si…multe altele.

Totusi, destinul tragic al Regelui Mihai nu are cum sa nu te impresioneze (oriunde, oricine, oricum ai fi).

Dalai Lama (un lider din care toti citeaza si cand pot si cand nu ar trebui) marturisea ca, dintre toate, desi i-a “rupt” inima, exilul este cel care l-a “facut” ceea ce este in acest moment – un adevarat lider spiritual. Inchis in palatul din orasul interzis, i-ar fi fost extrem de greu sa se conecteze la semenii lui asa cum a facut-o din Dharamshala (locul unde s-a stabilit dupa ce a fost exilat din Tibet).

Poate fi o comparatie fortata – insa eu cred ca Regele Mihai a devenit simbolul pe care multi il apreciaza abia dupa ce si pentru ca a luat calea exilului.  A fost o decizie buna ca a abdicat? Habar nu am – poate ca da, poate ca nu. Cu siguranta, insa, exilul este cel care l-a schimbat, l-a facut mai intelept, mai atent, mai corect.

Exilul este cel care l-a facut Rege.

Aici probabil ar fi fost inghitit de un popor care pare ca isi inghite/distruge cei mai buni exponenti, lasand drumul liber lichelelor, profitorilor si (“in cel mai bun caz”) mediocrilor.

Iar, in acest punct, din pacate, nici Majestatea Sa nu a fost ferita. A ales sa lase “in prim plan” un mini-actoras, batut de vant, fara pic de prestanta, secondat de o parte feminina din care se intrevad doar dorintele de a nu pierde “locsorul” caldut si privilegiile (cam) nemeritate. Nici macar pe patul de moarte nu l-au lasat sa si vada nepotul. O DUDA cat mediocritatea lor de mare. Ma rog…

Drum-bun, Majestate!