Je suis …Credinta. (In orice spatiu – mic sau mare, de lemn sau…)
Sunt credincios de felul meu. Si daca, pana la varsta asta, nu am renuntat (sa Cred!), ma indoiesc totusi ca o voi face de acum incolo.
Totusi, vad ca nu exista moment/ora/zi sa nu imi apar Credinta. Desi e a mea si (cred eu) nu a deranjat sau nu a afectat pe nimeni, multi o vor distrusa sau macar zdruncinata si trimisa la plimbare.
Baietii aia cretini cu palarii de soare si fire atasate de corp vor sa ma trimita in alta lume…doar pentru ca nu Cred in ce Cred ei. Nu-si pun niciun moment problema ca ei nu prea Cred in nimic si sunt doar rotitele unui sistem agresiv si foarte bine pus la punct.
Pe la noi pe aici, alti “baieti” incearca sa ma convinga ca toata chestia asta cu “religia” e doar un “plan suprem” de facut bani. Iar opozantii lor in sutane negre parca incearca sa le faca pe plac, concurandu-l pe “carmaciul” mort la Revolutie in constructii megalomanice fara rost.
Mai conteaza ca e o diferenta clara intre Credinta si religie? Mai conteaza ca e optiunea mea sa Cred iar ei (si unii si altii) ar trebui sa respecte alegerea mea (asa cum o fac si eu, in cazul lor)?
Si unii si altii incearca sa ma recruteze. Unii vor sa ma ia in armata “liber cugetatorilor” – ca, deh’, e mai usor sa ti suporti propria conditie si propriile alegeri cand vezi ca si altii fac la fel. Ceilalti vor doar sa mai aiba unu care sa dea si el de o “leturghie” ca viata e grea si obrazu subtire cu cheltuiala (fara chitante) se tine.
Toti vor sa “elibereze” locul de acolo, din adancul meu, ca sa si poata puna “dansii” ce doreste sufletelul lor.
Pentru ca, pana la urma, pentru mine, Credinta asta inseamna: un “motoras” interior care contribuie (decisiv) la existenta mea, la tot ceea ce fac, la visele si dorintele mele, la …ceea ce sunt.
Iar ‘mnealor stiu asta. Odata gripat motorasul, le va fi mult mai usor sa ma afilieze turmei si sa ma duca unde vor ei. Ei baieti, nu e atat de simplu. Ba mai mult, voi avea grija ca toti cei apropiati mie sa-si gaseasca propriul “motoras”, sa Creada (asa cum trebuie, nu cum vreti voi).
Probleme, Gogule?
P.S. Din ciclul “exceptia care intareste regula” – pentru a vedea diferenta dintre religie si Credinta – puteti merge la Sfanta Manastire Putna. E altceva, altcumva si…altcineva.
