Trebuie sa (ne) castigam dreptul de a ne plange

“Cel mai prost…x dintre toti”, “Cei mai hoti….”, “Cel mai slab…”, “Asa e la noi mereu – totul aiurea…” si (cea mai “puternica”) “Numai  in Romania se putea asa ceva”.
Vorbim pe la colturi, ne revoltam in particular, devenim robespieri de alcov – “Mamaaaa, ce le-as face eu daca as fi acolo, la putere”. Pai si de ce nu suntem? De ce nu incercam, macar, sa fim?

Din cate vad eu, ar fi doua variante pe care am putea sa le aplicam:

1. Fiecare incearca sa repare, sa schimbe anormalitatea din jurul sau. Avem grija ca drepturile sa ne fie respectate, cautionam prostia si proasta crestere, cautam explicatii si explicam la randul nostru de ce nu este (nu ni se pare) normal sa se intample intr-un anumit fel, respectam regulile (corecte) si avem grija ca toate acestea sa fie corecte si normale.
In acest fel, fiecare dintre noi devine un pol radiant pentru schimbarea care, usor usor, se va propaga la un nivel din ce in ce mai mare

2. Gasim resursele (in noi, mai ales) pentru a lupta uniti contra anormalitatii. Si aici am in vedere grupuri mari, miscari corecte si concrete, initiative gandite si centrate pe chestiuni cu adevar etc la care sa aderam si in care sa ne implicam cu adevarat. Sa cedam din efortul, timpul si energia noastra pentru cauze comune, dedicate revenirii la normalitate (am spus “efort, timp si energie” – nu bani!)

Cele doua variante se pot aplica atat impreuna, cat si separat. Amandoua au, insa, nevoie de un singur principiu (critic, as putea spune): sa punem binele celorlalti inaintea “binelui” nostru. Sa ajutam la peticirea hainelor celorlalti, chiar daca a noastra e “rupta in cot”. Sa vedem dincolo de varful bocancilor nostri si de marginea farfuriei de pe masa noastra.

Chestia asta cu “fiecare pentru el” tradusa (la noi, sic!) in “care e mai tare si smecher” a devenit o mlastina care ne consuma, zilnic, fizic si moral. Sper ca nu am ajuns (asa cum am mai zis) sa consideram anormalitatea din jurul nostru normalitate – adica asa cum ar trebui sa fie. Urlete, tipete, injuraturi, nervi, claxoane, certuri – toate sunt provocate de anormalitatea pe care noi nu luptam (sau nu vrem) sa o schimbam. 


Dreptul de a ne plange (ca orice drept) trebuie castigat. Iar noi inca nu am demonstrat ca-l meritam.