“Auzi, scuza-ma, tu esti baiat sau fata?”

In linistea salii, intrebarea nu avea cum sa nu atraga atentia. Mai ales ca scena se derula la cativa pasi de mine. M-am intors si am asistat la una dintre cele mai interesante scene din ultima perioada.
“Expeditorul” mesajului-intrebare era o fata de (aproximativ) 12-13 ani, pe jumatate plictisita, dar si animata, insa, de ideea ca ar fi putut da peste ceva “interesant”. “Destinatarul” tintit era o fata mai mica – probabil, undeva, la 7-8 ani – care isi scotea lucrurile dintr-o geanta.
Raspunsul a venit scurt: “Fata!”.
Oarecum dezamagita ca “bomba” la care spera se dezamorsa en avant, fata mai mare a continuat: “Da? Ca, asa dintr-o parte parea….nu-ti dai seama…”. Dezamagita ca nu mai primeste niciun raspuns satisfacator si ca nu are mare “succes”, a abandonat conversatia si a iesit pe hol.
Am urmat-o, in scurt timp, suficient cat sa prind cateva reactii de consolare ale domnisoarei, reactii impartasite, printre chicoteli, cu alte doua (probabil) colege/prietene: “E fata, auzi! Isi tragea body-ul pe ea..ma gandeam ca e ciudat ca un baiat…!”. Se vedea, insa, ca speranta de a da peste ceva “senzational” esuase, plictisul urma sa revina (implacabil).
Pentru mine, “senzationalul” era, totusi, acolo. Starnita de tunsoarea scurta (a la Charlize Theron), fata in cauza (cea mare) a simtit nevoia sa clarifice. Nu era asa cum stia ea: fetele au parul lung, baietii au parul scurt. Nici nu mai conta ca interlocutoarea emana feminitate din toti porii. Lipsea elementul distinctiv sau, asa cum (cel mai probabil) au invatat-o si mama si bunica in familie, elementul care reprezinta “diferenta” fundamentala dintre baieti si fete si anume: parul lung. Nu mai conta ca parul ei lung era neingrijit, prins aiurea intr-o coada inutila si zburatacita. Nu mai avea importanta ca, pe langa faptul ca era foarte ingrijit, parul fetei mai mici era tuns intr-un stil consacrat, printre altele, si de una dintre cele mai interesante si feminine actrite contemporane (Da, da, imi place Miss Charlize Theron, recunosc!). Important era ca “nu era lung”. Si ca “fetele au mereu parul lung si baietii au mereu parul scurt!”
Atat ne-am concentrat (pro si contra) sa avem un comportament politically correct incat am uitat cu totul de vechile prejudecati. Ne e teama de “educatia sexuala” din scoli si de influentele unora si altora si uitam ca, de ani si ani de zile, am ramas tributari aceluiasi mod de gandire rudimentar si rigid, mod pe care il transmitem din generatie in generatie. Vedem amenintarile cataclismice – disparitia genului, perversiunea caracteristicilor fizice etc. – dar ignoram #prejudecatile curente, pe care le “folosim” zi de zi sa mai justificam mistocareala, hlizeala si comportamentul agresiv la adresa celorlalti. Mai mult, bagam “cutiutele” acestea constrangatoare si in mintea generatiilor urmatoare (copii, nepoti), blocandu-i si blocandu-le interactiunile cu cei din jur.
Rozul e pentru fete, albastru pentru baieti. Are parul lung? Ala nu e baiat. Are parul scurt? Sigur e confuza, nu poate fi o fata. Mesajul subliminal este acelasi: cei care nu bifeaza aceste “cutiute” sunt confuzi, periculosi, deci respinge-i, ataca-i sau fereste-te de ei!
Saptamanile trecute, cateva sute de persoane cereau, mărșăluind pe cântece bisericești, apararea “familiei, a copiilor, a viitorului”. Tare imi este teama ca “viitorul” (lor) inseamna uniformitate rigida, gri sobolan (la fel ca hainele lor), plin de prejudecati si judecati urate.
Sper sa putem sa punem peste el si (mai mult) albastru si roz si tunsori diferite si multe altele si sa-l facem un #viitor cu adevarat mai bun. Si care nu depinde de… lungimea parului!